Spiritul energic, buna dispoziție și bucuria revederii cu ceilalți beneficiari în cadrul unei competiții sportive sunt câteva din motivele pentru care DGASPC Sibiu continuă mai departe povestea – cea de-a șasea ediție a Galei sportive pentru persoanele cu dizabilități. Manifestarea a avut loc joi dimineață la Sala Transilvania.

La acest eveniment, participanții au avut parte de sport, premii și multă voie bună. Pe muzica artistului de muzică populară, Robert Tirnaveanu cei care au luat parte Galei și-au dat mână cu mână și au făcut o horă mare.

Deschiderea oficială a Galei Sportive pentru Persoanele cu Dizabilități “Demnitate prin abilitate” a fost făcută de către directorul general, Laura Camelia Vîlsan, care în discursul său a subliniat că deviza evenimentului  unește suflete și crează punți între beneficiari, voluntari și public.

„Mă bucur să vă revăd pe toţi astăzi, să constat că pe an ce trece, sunteţi tot mai mulţi cei care vreţi să faceţi parte din această mişcare sportivă, pe care o desfăşurăm în fiecare an. Sportul înseamnă sănătate, putere şi bucurie, iar eu vreau să fiţi fericiţi! Deviza din acest an este ‘Demnitate prin abilitate’, pentru că aveţi atât de multe abilităţi, unele descoperite, altele care aşteaptă să fie descoperite. Vreau sa fiţi demni, sa fiţi curajoşi şi să spuneţi de fiecare dată când sunteţi nedreptăţi, că vi se încalcă drepturile”, a declarat Laura Camelia Vilsan, directorul general DGASPC Sibiu.

Vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Marcel Constantin Luca, a fost și el alături de beneficiari și le-a urat mult succes.

La această ediție au participat 170 de beneficiari cu vârste cuprinse între opt și 75 de ani, aproximativ 40 de voluntari ai catedrei de Educație Fizică și Sport din cadrul Facultății de Științe, Univesitatea “Lucian Blaga” Sibiu, dar și susținători și membri ai familiilor concurenților. Concurenții au participat la probe de gimnastică, aruncare coș și ocolire obstacole, iar la final de competiție toți concurenții au primit trofee, diplome și premii din partea sponsorilor.

Pentru crearea unui ambient plăcut, în completarea competiției grupul “Rebele” alcatuit din beneficiare din cadrul CITO Mediaș și elevii de la Școala Populară de Arte și Meserii ”Ilie Micu” Sibiu, coordonați de către profesorul Izabela Tomiță au susținut câteva momente de dansuri și obiceiuri ardelenești. De asemenea, echipa de baschet Diakoniewerk a încântat publicul cu o demostrație sportivă

Evenimentul a fost organizat de DGASPC Sibiu în parteneriat cu Motivation Romania ,cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, și este o manifestare cu tradiție ajunsă la cea de-a VI-a ediție, fiind cea mai importantă competiție sportivă adresată persoanelor cu dizabilități din Sibiu.

Evenimentul a fost prezentat de către Nicolle Stanese.

Articolul precedentFetiță de șapte ani, la spital după ce mașina în care se afla a intrat într-un gard
Articolul următorCâștigătorii “Bătăliei Cărților”, desemnați miercuri la Biblioteca ASTRA