Peste 100 de pompieri militari vor fi prezenţi pentru cetăţeni pe timpul Festivalului ARTmania și Raliul Sibiului 2019.

“În contextul desfășurării în perioada 26-27.07.2019 a două evenimente importante cu un public numeros, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu vor asigura intervenția promptă în cazul situațiilor de urgență apărute pe timpul desfășurării Festivalului ARTmania și a Campionatului Național de Raliuri ”Raliul Sibiului 2019” cu 20 autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime și 13 autospeciale de prim ajutor calificat Smurd”, spune Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu vine în întâmpinarea organizatorilor celor două evenimente de amploare, devenite tradiție în municipiul Sibiu, prin consiliere de specialitate și colaborare activă. “Misiunile noastre sunt îndreptate spre asigurarea respectării măsurilor de apărare și stingere a incendiilor în vederea creșterii gradului de siguranță a cetățeanului.
Vă asigurăm încă o dată că efectivele de pompieri sunt pregătite în permanență să răspundă, prompt, nevoilor comunității, pentru gestionarea tuturor situațiilor de urgență și acordarea primului-ajutor medical specializat”, se arată într-un comunicat de presă al ISU Sibiu.

Articolul precedentAbsolvenţii AFT, distinşi cu primul grad de ofiţer
Articolul următorPatru bărbaţi, arestaţi pentru înşelătorii prin metoda “Accidentul”