Peste 1.300 de sibieni se află în izolare la domiciliu și 94 în carantină. 

În acest moment, sunt internate 12 persoane cu suspiciune de coronavirus. 
“S-au efectuat 162 de recoltări în vederea testării. Toate cele 55 de rezultate sunt negative, iar restul de 107 probe sunt în lucru. La ora actuală nu există nici un caz confirmat pozitiv”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
Potrivit acesteia, până în prezent, polițiștii sibieni au aplicat nouă sancțiuni contravenționale, în conformitate cu prevederile OUG nr. 1/1999. Dintre acestea, șase au fost aplicate unor persoane fizice care nu au respectat măsura izolării, iar trei sancțiuni au fost aplicate unor persoane juridice care au încălcat măsura suspendării activității. 
“În continuare rugăm cetățenii să respecte cu maximă seriozitate toate măsurile de prevenție dispuse și să se informeze din surse oficiale. În acest sens pot accesa platforma online COVID-19 Știri Oficiale (stirioficiale.ro). De asemenea, în cadrul Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției au fost operaționalizate două numere de telefon la care cetățenii județului Sibiu pot obține informații referitoare la modul de comportare în vederea prevenirii răspândirii coronavirusului: 0269-211254 și 0269-216103”, arată Prefectura Sibiu.

Articolul precedentCe fac avrigenii în izolare la domiciliu: merg să vândă fructe și legume la piață și la RAR să își înscrie mașina
Articolul următorPrioritățile guvernului și măsurile luate în timpul crizei actuale: bugetul MS suplimentat, șomaj tehnic suportat de stat, zile libere pentru părinți credite subvențioante pentru IMM