Un efectiv de 144 de polițiști va fi acționa suplimentar luni, 10 septembrie 2018, în zona grădinițelor, școlilor generale și liceelor din județul Sibiu. Obiectivul este asigurarea siguranței la festivitățile dedicate deschiderii anului școlar 2018 – 2019.

„Pentru Poliţia Română, siguranţa în şcoli constituie o prioritate. Odată cu începerea anului școlar, fiecare unitate de învăţământ va fi inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestră ale polițiștilor sibieni.
Echipajele de poliţie vor fi prezente, zilnic, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor, fiind supravegheate în permanenţă traseele de deplasare a elevilor”, se arată într-un comunicat transmis de reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.
De asemenea, poliţiştii rutieri vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier.
În această perioadă se vor  efectua controale ample asupra vehiculelor destinate transportului de elevi din punct de vedere al licențierii, existenței inspecției tehnice periodice și a asigurării de răspundere civilă obligatorie.
Totodată, polițiștii sibieni desfășoară activități specifice pentru identificarea şi controlarea tuturor unităţilor economice din preajma unităţilor de învăţământ cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor.

„Activitățile educativ-preventive se vor intensifica, cu scopul prevenirii evenimentelor negative şi evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracţional în rândul elevilor. Poliţia Română urează tuturor elevilor și dascălilor succes în noul an şcolar!”, mai transmit polițiștii.

Articolul precedentSlimnic: A intrat cu mașina în zidul unei case după ce a adormit la volan
Articolul următorAeroportul Sibiu: Avion revenit la sol după ce unui pasager i s-a făcut rău