2.582 de sibieni au fost vaccinați împotriva Covid-19 în ultimele 24 de ore. Cei mai mulți dintre acesția, 2000, au fost vaccinați cu serul Pfizer, 328 cu AstraZeneca și 200 cu Moderna, transmit reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Sibiu, citați de Turnul Sfatului.

De la debutul campaniei de vaccinare și până în prezent, la nivelul județului Sibiu s-au administrat 104.489 doze de vaccin împotriva SARS-CoV-2, în cadrul etapei I și etapei a II-a din Strategia de vaccinare împotriva Covid-19 în România. Până la momentul de față au fost imunizate, în total, 66.241 persoane cu prima doză de vaccin și 38.248 persoane cu cea de-a doua doză.

La momentul de față, capacitatea de imunizare în centrele de vaccinare unde se distribuie ser de la Moderna, respectiv de la AstraZeneca, este de 96 persoane/flux/cabinet, iar în centrele de vaccinare unde se distribuie ser de la Pfizer este de 84 persoane/flux/cabinet.

În perioada 31.12.2020 – 21.04.2021 au fost raportate 48 cazuri de reacție adversă post-vaccinală în primele 15 minute de la administrarea serului imunizant, din care 42 pentru vaccinul produs de Pfizer și 6 pentru vaccinul produs de AstraZeneca.

Vaccinarea este gratuită, voluntară și necondiționată. Informații oficiale despre vaccinare se găsesc pe platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 – Rovaccinare: www.vaccinare-covid.gov.ro.

DETALII, AICI

Articolul precedentFlorin Cîțu, ANUNȚ despre „marea relaxare” de la 1 iunie: „Am fost închiși două luni de zile și nu am revenit la normalitate, deci nu asta este soluția”
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 193. Cum ar putea să ajungă Vlad Voiculescu din nou propunere de ministru al Sănătății. Din partea AUR