Cea de-a XVI-a ediție a proiectului ”Concerte Estivale. Zilele Muzicale Româno-Americane” s-a încheiat duminică, 30 iunie, cu tradiționalul Concert în Aer Liber susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu, în Piața Mare.

Pe scenă, alături de Orchestra sibiană condusă de dirijorul american Scott Speck, au urcat soliștii Ciprian Dancu (clarinet) și Yakov Kazman (pian).

Potrivit organizatorilor, peste 5.000 de spectatori au asistat la concert.

”Revin de fiecare dată cu mare bucurie la Sibiu, pentru a cânta alături de acești muzicieni extraodinari. Publicul din Sibiu îmi este drag și mă bucur că în această seară au venit la concert într-un număr atât de mare” a declarat dirijorul Scott Speck, la finalul concertului.

În cadrul programului au fost prezentate publicului lucrări semnate de Alexander Borodin, Bela Bartok, Johannes Brahms, Johann Strauss, George Gershwin, Aaron Copland și Leonard Bernstein.

Proiectul „Concerte Estivale. Zilele Muzicale Româno-Americane” reprezintă o manifestare muzicală realizată în perioada de vară, cu participare internaţională, care să constituie un plus de atracţie pentru turismul cultural. Concertele se desfăşoară în spaţii consacrate şi în spaţii neconvenţionale, în aer liber (Piaţa Mare), la Biblioteca Astra etc, iar programele se axează pe muzică de mare popularitate (muzică de film, muzica pops, muzică de divertisment, dar și lucrări religioase), din creaţia compozitorilor români şi străini (în special americani).

Patru evenimente s-au desfășurat în cadrul celei de-a XVI-a ediții a proiectului, evenimente la care publicul sibian a putut face cunoștință cu artiști de talie internațională. ”Five Star Brass” – ansamblul Forțelor Aeriene Americane (US Air Force in Europe Band), dirijorul Scott Speck, clarinetistul Ciprian Dancu, violonistul Daniel Szasz sau pianistul Yakov Kazman sunt doar câțiva dintre artiștii care au dat viață unor compoziții semnate de Antonio Vivaldi, Johann Sebastian Bach, George Enescu, Piotr Ilici Ceaikovski, Johannes Brahms, Johann Strauss sau George Gershwin.

Ediția a XVII-a a proiectului ”Zilele Muzicale Româno-Americane” este programată în perioada 22 – 28 iunie 2020.

Articolul precedentCJ Sibiu scoate la licitație fostul canton de la Cisnădioara
Articolul următorLukas Droppa a semnat pe doi ani cu Gaz Metan