Peste 500 de pompieri din cadrul ISU Sibiu vor fi pe străzile din Sibiu de 1 decembrie. Aceștia vor participa atât la activități de celebrare dedicate Zilei Naționale a României și Centenarului Marii Unirii, cât și în misiuni de prevenire și intervenție în caz de situații de urgență, anunță reprezentanții instituției.
Astfel, peste 400 de pompieri vor participa la paradele militare organizate în municipiile Sibiu și Mediaș, la activitățile de depunere de coroane și jerbe de flori, dar și la retragerea cu torțe organizată de către structurile din cadrul Sistemului Național de Apărare și Ordine Publică.
9 plutoane de pompieri vor defila pentru publicul numeros, iar 6 autospeciale de intervenție vor fi aduse la Expoziția de tehnică militară din parcarea Teatrului Național „Radu Stanca”, B-dul Corneliu Coposu, municipiul Sibiu.
Totodată, peste 100 de pompieri cu mijloacele tehnice din dotare vor fi la datorie, în fiecare din zile libere care urmează. Pentru răspunsul la urgenţele medicale și misiuni de salvare, 10 ambulanțe SMURD de acordare a primului ajutor sunt pregătite să intervină, împreună cu o ambulanță de terapie intensivă mobilă, și o autospecială pentru transport victime multiple.