Petre Daea, ministrul Agriculturii, a declarat sâmbătă, la Moşna, în judeţul Sibiu, că nu doreşte să comenteze ceea ce a spus zilele trecute fostul şef al statului Traian Băsescu, care declara că cinci miniştri ar trebui să plece din Guvern, printre ei numărându-se şi Daea.

“Niciodată nu voi comenta ce spune Băsescu pentru că a demonstrat ceea ce a făcut în România”, a spus Petre Daea, întrebat de jurnalişti cum comentează declaraţiile lui Băsescu.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat joi în cadrul unei emisiuni televizate că, în opinia sa, cel puţin cinci miniştri ar trebui să plece din Guvern, în cazul unei remanieri. Acesta făcea referire, printre altele, la vicepremierul Paul Stănescu, Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, Petre Daea, ministrul Agriculturii, şi Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene.

Ministrul Agriculturii s-a aflat sâmbătă la Moşna, unde a avut loc cea de-a 12-a ediţie a Festivalului Verzei.
Daea a vizitat cu această ocazie şi centrul local APIA Mediaş, unde se pregăteşte, a declarat acesta, campania de plăţi în avans pentru anul 2018.
“Începând cu data de 16 octombrie, fermierii vor primi în conturi subvenţiile atât pentru sectorul vegetal, cât şi pentru cel zootehnic”, a mai spus ministrul Agriculturii.

Articolul precedentBRAŞOV | Accident pe DN1, spre Predeal. Un autoturism, lovit de un motociclu
Articolul următorUPDATE | Accident mortal la Cristian. Bărbat lovit de o maşină, decedat la spital