Săptămâna viitoare, vremea va fi răcoroasă. Temperaturile maxime vor atinge 20 de grade, în județul Sibiu.

Luni, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, temporar noros, iar pe arii restrânse, mai ales noaptea, se vor semnala ploi cu caracter de aversă. În zona montană înaltă, trecător în cursul nopții, precipitațiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări temporare la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 și 20 de grade, iar cele minime între 6 și 8 grade.

Marți, vremea va fi în general instabilă. Cerul va fi mai mult noros și pe arii relativ extinse se vor semnala averse de ploaie moderate cantitativ. La munte, la altitudini de peste 1800 metri, precipitațiile vor fi mixte ziua, iar noaptea predominant ninsori. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare la munte, ce pot lua aspect de vijelie. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 și 17 grade, iar cele minime între 6 și 7 grade.

Miercuri, vremea va fi în general închisă și rece pentru acestă dată. Cerul va fi mai mult noros ziua când pe arii relativ extinse se vor semnala averse. Noaptea aria precipitațiilor se va restrânge și cerul se va mai degaja. La munte, precipitațiile vor fi mixte, predominant ninsori la peste 1800 de metri. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări temporare în cursul zilei. Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 13 grade, iar cele minime se vor situa între 6 și 7 grade. 

Joi, vremea va fi răcoaroasă. Cerul va fi temporar noros și local se vor semnala averse de ploaie. La munte, la altitudini de peste 1800 metri precipitațiile vor fi mixte ziua, iar noaptea predominant ninsori. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale la munte și izolate în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 și 17 grade, iar cele minime între 6 și 7 grade. 

În weekend, vremea va fi răcoroasă. Cerul va fi temporar noros și, mai ales în prima zi a intervalului, se vor semnala ploi cu caracter de aversă. La munte, precipitațiile vor fi mixte, predominant ninsori în zonele înalte.

Articolul precedentPompierii au răspuns la peste 80 de solicitări, în ultimele 24 de ore
Articolul următorProcesiunea Învierii, pe străzile din centrul Sibiului