Un agent de poliție sibian este acuzat că ar fi agresat sexual două minore. Conform IPJ Sibiu, polițistul ar fi agresat tinerele în afara orelor de program, el fiind instructor sportiv.

“În cursul lunii iulie 2019, în baza datelor și informațiilor obținute, Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu cu privire la faptul că un angajat, respectiv un agent de poliție din sistemul de ordine și siguranță publică, ar fi săvârșit infracțiuni cu privire la viața sexuală. În afara orelor de program, agentul de poliție desfășura activități în calitate de instructor sportiv, iar faptele ar fi vizat două persoane de sex feminin în vârstă de 13 și 17 ani”, precizează Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Potrivit unor surse judiciare, agentul de poliție ar fi încercat să violeze tinerele.

Tribunalul Sibiu a dispus, joi, măsura arestului la domiciliu.
Prin dispoziția lui Tiberiu Ivancea, șeful I.P.J. Sibiu, agentul de poliție a fost suspendat din funcție.

Conform unor surse, agentul de poliție era în timpul liber instructor de box.

Articolul precedentTitus Nicoară, de la CSM Mediaș: „Mi-aș dori play-off, dacă se poate, dar cred că este foarte greu”
Articolul următorUna dintre minorele agresate sexual de polițistul sibian, campioană națională la box