Polițiștii rutieri din Sibiu au început în această săptămână o serie de activități de educație rutieră în instituții școlare. Astăzi, 10 septembrie, după ce în prima parte a dimineții împreună cu patrulele școlare au ajutat elevii să traverseze strada în siguranță, a urmat o activitate de prevenire cu copiii aflați în Tabăra Centru de Agrement Ocna Sibiului.

20 de tineri, cu vârsta cuprinsă între 10 și 20 de ani, din Centru de plasament „Floare de colț” Făgăraș au desfășurat activități de educație rutieră, principalele teme abordate fiind: modul de deplasare pe drumurile publice în calitate de pietoni și traversarea acestora; deplasarea cu bicicleta; semnificația indicatoarelor rutiere.

Intenția polițiștilor a fost aceea de a le cultiva interesul și atenția copiilor pentru cunoașterea și respectarea indicatoarelor de circulație, a regulilor și normelor rutiere și a-i proteja în acest fel atunci când circulă pe drumurile publice.

Și pentru că prin exercițiu reții cel mai bine, polițiștii rutieri au desfășurat cu copiii și probe practice. Astfel, cu ajutorul unui covor ce ilustrează o intersecție de străzi prevăzută cu marcaj pentru trecerea pietonilor, polițiștii rutieri i-au invitat pe copii să pună în practică regulile de circulație discutate anterior.

Această activitate s-a desfășurat în parteneriat cu Asociația „Filantropia Ortodoxă” Sibiu, cu care organizăm a cincea ediție a evenimentului „Tabere pentru suflet”, Direcția Județeană de Sport și Tineret Sibiu și Asociația „Arca lui Anca”.

Activitățile sunt circumscrise campaniei naționale de informare și prevenire „10 Pentru Siguranță”, aflată în derulare și la nivelul județului Sibiu.

Articolul precedentMai multe străzi din Sibiu și Mediaș rămân fără curent electric
Articolul următorA.N.A.F. anunță restituirea taxelor auto