Polițiștii sibieni s-au aflat miercuri în zona Gării, pentru a desfășura acțiuni în cadrul programului “Clean Stations”.

“În această dimineață, timp de patru ore, polițiști din structurile de transporturi, rutieră și ordine publică ale Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu alături de efective din cardrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Sibiu au desfășurat acțiuni în zona stațiilor CFR din județul Sibiu. Acțiunile s-au derulat în opt stații CFR și s-au concretizat în legitimarea a 32 de persoane și verificarea a 69 de autoturisme”, arată Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Totodată, polițiștii au aplicat 59 de sancțiuni contravenționale din care 58 pentru nerespectarea normelor rutiere. Spre exemplu, 13 pietoni au fost sancționați contravențional pentru traversare neregulamentare, iar patru conducători auto pentru oprire/staționare neregulamentară. De asemenea, a fost suspendat un permis de conducere și retrase două certificate de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi, în cadrul verificărilor efectuate au identificat un autoturism cu ITP expirată. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus reținerea certificatului și a plăcuțelor de înmatriculare.

Aceeași formațiune a identificat un autoturism care desfășura activități în regim taxi, în urma verificărilor fiind constatat că buletinul de verificare metrologică al aparatului de taxat nu este valabil motiv pentru care s-a dispus măsura sancționării contravenționale conform Legii nr. 38/2003 cu amendă în valoare de 1.000 de lei și măsura complementară a reținerii autorizației taxi a autoturismului.

Articolul precedentCatalogul “Civilizația Mărginimii”, lansat la Rășinari
Articolul următorPrimarii din județul Sibiu, instruiți pentru alegerile prezidențiale