Consiliul Județean Sibiu a organizat miercuri, 12 iunie 2019, Gala performanței în învățământul preuniversitar din județul Sibiu -2019, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean. Evenimentul a reunit 100 de elevi și 70 de cadre didactice care au obținut rezultate deosebite la concursurile și olimpiadele școlare de la nivel național și internațional.

Valoarea premiilor oferite de Consiliul Județean Sibiu este de 70.000 lei și au variat între 300 – 600 lei pentru premiile naționale și între 1.400-1.600 lei pentru cele internaționale.

Din partea conducerii Consiliului Județean Sibiu au participat vicepreședinții Christine Manta-Klemens și Marcel Luca, iar din partea conducerii Inspectoratului Școlar Județean au fost prezenți Emilian Marius Novac și Gheorghe Bârză, precum și inspectorul școlar Daniela Muntean.

„Consilierii județeni au hotărât să dea premii la elevii foarte merituoși care au obținut distincții la concursuri naționale și internaționale și la olimpiade. În acest sens am avut ca partener Inspectoratul Școlar. Este o mare bucurie pentru noi să vă putem acorda aceste premii pentru că știm că s-a muncit foarte mult pentru ele, atât de către elevi, cât și de către profesori. Și părinții au o contribuție semnificativă în rezultatele pe care le-ați obținut. Noi ne dorim ca la anul să fiți și mai mulți și vom găzdui gala într-o sală mai mare”, a spus vicepreședinta Christine Manta-Klemens.

Premiile au fost înmânate prin rotație de către vicepreședinții Consiliului Județean Sibiu, de către reprezentanții Inspectoratului Școlar și de către consilierii județeni Vlad Vasiu, Pavel Bichicean, Cătălin Stanciu, Izabela Brezae și Martin Bottesch, care a fost la rândul său premiat pentru rezultatele bune obținute la Olimpiada Națională de Matematică de către elevii pe care i-a îndrumat.

Articolul precedentSpectacole românești, la FITS 2019, cu Horațiu Mălăele, George Mihăiță și Maia Morgenstern
Articolul următorExpoziție de pietre prețioase și cristale la Brukenthal