Peste 2,7 milioane de cetăţeni cu drept de vot din Republica Moldova sunt aşteptaţi, duminică, la urne, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

Viitorul şef al statului va fi ales între actuala preşedintă proeuropeană Maia Sandu, care este susţinută de Partidul Acţiune şi Solidaritate, şi fostul procuror general al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, susţinut de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova.

Actualul lider de la Chişinău, Maia Sandu, a obţinut în primul tur 42,49% din voturi, în timp ce socialistul Stoianoglo a fost votat de 25,95% dintre alegători.

Pentru alegerile prezidenţiale au fost constituite 2.221 secţii de votare, dintre care 234 vor fi deschise în străinătate.

Din cele 1.957 secţii deschise pe teritoriul Republicii Moldova, cele mai multe, respectiv 306, vor funcţiona în municipiul Chişinău. În localităţile din Transnistria vor fi deschise 30 de secţii de votare. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, pe 2 octombrie 2024, erau înregistraţi 274.475 de cetăţenii cu drept de vot cu domiciliul în unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului.

Dintre cele 234 de secţii din străinătate, cele mai multe vor fi deschise în Italia (60), Germania (26), Franţa (20), Marea Britanie (17) şi România (16). În Federaţia Rusă vor funcţiona doar două secţii de votare.

Secţiile de votare vor fi deschise în intervalul orar 7:00- 21:00.

Alegerile prezidenţiale directe vor fi organizate pentru a cincea oară de la declararea independenţei, în condiţiile în care timp de aproape 20 de ani preşedintele a fost desemnat de Parlament.

AGERPRES

Articolul precedentNICOLAE CIUCĂ, ÎMPREUNĂ CU BOLOJAN, BOC ȘI ALȚI LIDERI LIBERALI, LANSEAZĂ PROGRAMUL DE GUVERNARE LA SINAIA
Articolul următorAUDIERILE COMISARILOR EUROPENI DESEMNAŢI ÎNCEP LUNI ÎN PARLAMENTUL EUROPEAN