Reprezentanții Promenada Sibiu și Shopping City Sibiu se alătură demersului autorităților de a identifica și implementa soluții care pot preveni răspândirea noului virus Covid-19. Astfel, începând de luni, 16 martie, cele două centre comerciale își vor ajusta programul de funcționare. Acestea vor fi deschise în intervalul 12-20.

Hipermarketurile și farmaciile vor funcționa după programul normal. De asemenea, în cazul Cineplexx și Cinegold programul este același cu al centrelor comerciale (ultimele proiecții încep la 20).
“Căutăm, alături de chiriașii noștri, cele mai bune soluții pentru a gestiona această provocare. Promenada Sibiu și Shopping City Sibiu pun pe primul loc siguranța clienților și angajaților săi, iar această măsură a fost luată cu scopul de a preveni răspândirea noului virus. În acest context, au fost anulate toate evenimentele de amploare ce urmau să fie găzduite de centrele comerciale în următoarea perioadă. Clienții sunt încurajați să acorde o atenție sporită igienei personale și să își dezinfecteze frecvent mâinile, folosind dispenserele amplasate în incinta mall-urilor”, transmit reprezentanții centrelor comerciale.
De asemenea, a fost crescută frecvența operațiunilor de dezinfectare și igenizare a suprafețelor si au fost instalate dispensere cu dezinfectant în mai multe zone ale centrelor comerciale. 
Mai mult, toate filtrele sistemului de climatizare trec printr-un proces de înlocuire, iar centrele comerciale sunt aerisite în mod natural periodic.

Articolul precedentAzi a fost ultima zi de schi, la Arena Platoș Păltiniș
Articolul următorTrafic restricționat pe A1