Muzeul ASTRA a organizat miercuri un protest spontan, fiind constituit ca un strigăt adresat Guvernului României.

Managerul Complexului Național Muzeal ASTRA și președintele Rețelei Naționale a Muzeelor din România, Ciprian Ștefan a declarat că muzeele din țară au nevoie de susținere pentru a se dezvolta.
“Noi nu putem să vorbim despre o subdezvoltare la Sibiu, pentru că, har Domnului, avem o relație excelentă cu Consiliul Județean și primim toate fondurile necesare, dar nici acelea nu sunt suficiente, având în vedere faptul că Muzeul ASTRA a crescut în patrimoniu și am avea nevoie de fonduri naționale să mai dezvoltăm încă alte depozite care ne sunt absolut necesare pentru o instituție de rangul acesta și pentru toate instituțiile din țară. În momentul de față nu există o politică clară sau o strategie clară care să favorizeze investițiile în infrastructura culturală. Aceste investiții trebuie asumate la nivel național. (…) Întreg patrimoniul din Europa a generat, direct și indirect, mai multe locuri de muncă decât industria auto. Practic, nu venim doar cu o poveste pur culturală, ci cu una 100% sustenabilă. Ca muzeele să se dezvolte și mai mult, avem nevoie de cea mai importantă resursă: resursa umană. În momentul de față, salarizarea e așa cum este ea. E absolut nevoie de o echilibrare salarială”, a declarat Ciprian Ștefan.
Potrivit acestuia, muzeele din România sunt într-o situație care poate conduce, pe termen lung, la o degradare accelerată a patrimoniului aparținător. “Noi vara nu avem concedii, pentru că trebuie să oferim act cultural de calitate publicului, cetățeanului, plătitorului de taxe. Și noi lucrăm în condiții de caniculă, de furtună, de multe ori în condiții inumane. (…) În afară de personal și investițiile în infrastructură, în momentul de față, din păcate, atât Comisia Națională a Muzeelor, dar și alte structuri din cadrul Ministerul Culturii, nu prea sunt dornice de un dialog cu noi, cei care cunoaștem problemele din muzee, pentru că noi vrem să venim cu soluții. Rețeaua Națională a Muzeelor din Rom și Muzeul ASTRA nu au treabă cu politicul. Suntem apolitici. Noi nu vrem să demitem pe nimeni, nu cerem niciun fel de schimbări de miniștri sau directori, doar cerem să fim ascultați pentru că ne apropiem de al 12-lea ceas. E un strigăt care se îndreaptă în special către Guvernul României”, a precizat managerul CNM ASTRA.
Angajații CNM ASTRA au purtat, timp de o oră, banderole albe.
CNM ASTRA are aproximativ 200 de angajați.

 

Articolul precedentPeste 1.300 de locuri de munca în județul Sibiu
Articolul următorRoland Torok, noul jucător al BC CSU Sibiu