PSD a dat lovitura în Sibiu, orașul natal al președintelui Klaus Iohannis. Un politician din Forumul Democrat al Germanilor, formațiunea care l-a propulsat pe actualul șef al statului în funcția de primar al Sibiului, s-a transferat în tabăra social-democrată.  

Corina Bokor, viceprimarul Sibiului, a anunțat că trece la PSD, la scurt timp după ce a aflat că nu a mai fost inclusă pe lista de consilieri a FDGR pentru Primăria Sibiu.

”Corina Bokor, viceprimar al municipiului Sibiu vreme de 10 ani, a ales să se alăture echipei PSD,” a transmis organizația locală a social-democraților.

”Este o onoare pentru mine să mă alătur unei echipe foarte dinamice și dornice să dezvolte Sibiul! Am fost și sunt o persoană implicată. Am văzut aceeași implicare și la colegii social-democrați și de aceea am decis să mă alătur tinerei echipe a PSD Sibiu. În cei 12 ani în care am fost consilier local și viceprimar al municipiului Sibiu am muncit și mi-am dat toată silința pentru a realiza proiecte importante pentru sibieni. Doresc să-mi împărtășesc experiența cu colegii social-democrați, să pun la dispoziția echipei din care fac parte toată experiența dobândită în cariera mea, astfel încât să-mi duc proiectele la bun sfârșit și să realizăm împreună noi proiecte, pe care sibienii le așteaptă de la aleșii locali”, a afirmat Corina Bokor.

 

Articolul precedentDiana Șoșoacă îl face praf pe fostul partener: Bea în cantități industriale de când a intrat în politică
Articolul următorAlergiile sau răceala îți dau bătăi de cap? Iată cum poți să scapi de nasul înfundat în doar 15 minute