Rusia grăbește alipirea mai multor zone din Ucraina, în condițiile în care a început și mobilizarea forțată a rușilor pentru război. Scopul este de a justifica invazia militară, după șapte luni de zile în care avansul Armatei Roșii a încetinit, iar teritoriile încep să fie recucerite de forțele ucrainene. Timp de cinci zile, ocupanții ruși organizează referendumuri pentru aderarea la Federația Rusă, la fel ca în 2014, când Crimeea a fost alipită ilegal. Acțiunea comandată de Kremlin în Ucraina este condamnată de Occident.

Referendumurile încep vineri în zonele Ucrainei ocupate de ruși cu privire la perspectiva aderării oficiale la Rusia. Referendumurile, care este puțin probabil să fie libere sau corecte, au fost pe scară largă condamnate de Occident ca fiind ilegitime, scrie presa internațională.

Comunitatea internațională apreciază că referendumurile reprezintă o provocare ce ar putea duce la escaladarea războiului. Ucraina a anunțat că nu va recunoaște rezultatele votului.

Referendumurile au loc la aproape șapte luni de război în care Rusia nu a reușit să-și dovedească superioritatea pe teren. Patru zone din Ucraina – Lugansk, Donețk, Herson și Zaporojie – sunt pregătite să organizeze vineri referendumuri pentru aderarea la Rusia.

Planul Rusiei este de a anexa aproximativ 15% din teritoriul ucrainean prin referendumuri, acestea urmând să aibă loc de vineri până marți.

Ucraina a acuzat Rusia că intenționează să manipuleze rezultatele obținute la referendumuri pentru a legitima un semnal al sprijinului popular acordat Moscovei și apoi să se folosească de referendumuri pentru anexarea întregii Ucraine, într-o mișcare similară cu preluarea Crimeei în 2014. Mai ales că referendumul din Crimeea din martie 2014, criticat la nivel internațional ca fiind trucat, a avut un rezultat oficial de 97% în favoarea anexării oficiale

Prin anexarea celor patru teritorii, Moscova ar putea justifica exact escaladarea militară „necesară pentru a-și apăra teritoriul”. În ultimele zile, declarațiile dinspre Moscova pe această temă s-au înmulțit.

„Încălcarea teritoriului rus este o crimă care vă permite să folosiți toate forțele de autoapărare”, a declarat marți Dmitri Medvedev, adăugând că „de aceea, aceste referendumuri sunt atât de temute la Kiev și în Occident”.

Liderii proruși instalaţi de Moscova în teritoriile ocupate au anunţat că oficialii electorali vor merge din uşă în uşă cu urne mobile, de vineri până luni. Comisia Electorală Centrală a Rusiei va acorda „asistență” în organizarea secțiilor de votare pe teritoriul Federației Ruse pentru votarea în cadrul referendumurilor din autoproclamatele republici populare Donețk și Lugansk, precum și din regiunile Zaporojie și Herson, a declarat pentru Interfax vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale a Federației Ruse, Nikolai Bulaev.

Secţiile de votare vor funcţiona doar în a cincea zi, 27 septembrie, oficialii invocând motive de securitate.

 
 
Articolul precedentZelenski, mesaj către rușii mobilizați la război: „Protestați, fugiți sau predați-vă, dacă vreți să supraviețuiți”
Articolul următorVremea 23 septembrie. Temperaturi scăzute în toată România, ploi, lapoviță și ninsoare – Unde este cel mai frig