Scandalul dezvăluirilor Prințului Harry despre viața la Palatul Buckingham, între etichetă și adevăr, intră într-o nouă etapă. 

Celebrul prezentator de televiziune Jeremy Clarkson și-a cerut scuze lui Meghan Markle şi soţului ei, Prinţul Harry, după editorialul dur pe care l-a semnat în tabloidul britanic The Sun.

Acesta a anunţat luni că le-a prezentat scuze lui Meghan Markle şi soţului ei, prinţul Harry, pentru un editorial în care a criticat-o vehement pe ducesa de Sussex, informează AFP.

Jeremy Clarkson a publicat o cronică în tabloidul The Sun în care a detaliat aversiunea pe care o resimte faţă de ducesa de Sussex, relatează agerpres.ro. În acel editorial, el spunea că visa la ziua în care Meghan ar trebui “plimbată goală pe străzile din întreaga Mare Britanie, în timp ce mulţimea strigă \”Ruşine!\” şi aruncă spre ea cu excremente”. Editorialul a fost scris înainte de publicarea volumului de memorii al prințului Harry – „Rezervă” (Spare, în engleză) după ce Netflix a difuzat în ultima lună din 2022 un serial documentar despre despărţirea cuplului princiar de familia regală britanică.

Clarkson a postat și pe contul său de Instagram un text mai amplu privind articolul publicat în luna decembrie: „Îmi pare foarte rău”.

 

“În dimineaţa de Crăciun, le-am trimis un e-mail lui Meghan şi Harry în California pentru a le prezenta scuzele mele. Le-am spus că eram şocat de ceea ce ei au spus la televiziune, dar limbajul pe care l-am folosit în editorialul meu era ruşinos şi pentru asta eram profund dezolat. Mea culpa”, a scris Jeremy Clarkson în mesajul publicat luni pe contul său de Instagram.

Articolul semnat de Clarkson a suscitat o cascadă de condamnări publice şi un număr record de plângeri (peste 20.000) la CNA-ul britanic – agenţia britanică de reglementare a presei.

“Îngrozit” să vadă că a “cauzat atât de multă durere”, prezentatorul de 62 de ani a invocat “o referire neinspirată la serialul \”Game of Thrones\””.

“Regretele” exprimate de tabloidul The Sun au fost considerate “o campanie publicitară” de un purtător de cuvânt al cuplului Meghan-Harry, care a deplâns faptul că reprezentanţii The Sun nu au contactat-o pe ducesa de Sussex pentru a-i prezenta ei înşişi acele scuze.

 

Jeremy Clarkson, fostul prezentator al emisiunii automobilistice de mare succes “Top Gear”, a precizat că “a uitat” să menţioneze referinţa la serialul “Game of Thrones”. “Exista impresia că eu am îndemnat efectiv ca o violenţă revoltătoare să se abată asupra capului lui Meghan”.

În una dintre secvenţele cele mai marcante ale serialului de televiziune “Game of Thrones”, o femeie (regina Cersei – n. red.) este supusă unui ritual denumit “Marşul Ruşinii” (“Walk of Shame”), în timpul căruia a fost obligată să meargă goală pe străzi în timp ce oamenii aruncau spre ea cu diverse gunoaie.

Aflat în centrul mai multor polemici în trecut şi acuzat uneori de declaraţii rasiste, Jeremy Clarkson a fost concediat de BBC, care producea emisiunea “Top Gear, după ce a agresat fizic şi verbal un producător TV.

Jeremy Clarkson a reformat apoi trioul de prezentatori care au contribuit la succesul emisiunii “Top Gear”, lucrând din nou alături de James May şi Richard Hammond la o emisiune similară produsă de Amazon Prime, serviciul de streaming care difuzează şi o emisiune despre aventurile sale în calitate de agricultor. 

Articolul precedentMarcel Ciolacu promite că PSD va veni la prezidențiale cu un intelectual. Ce crede liderul social-democrat că ar fi “infantil”
Articolul următorBodyguardul lui Andrew Tate afirmă că influencerul „ar putea fi puțin paranoic”