Ucraina a intrat în cea de-a 46-a zi de război. Cu pierderi foarte mari, Rusia pare că își schimbă tactica. Volodimir Zelenski anunță că Ucraina este pregătită pentru o bătălie dură cu trupele rusești care se adună în estul țării. Evacuările sunt sabotate continuu de armata rusă iar bombardamentele au continuat, chiar dacă în ultimele 24 de ore situația din jurul capitalei Kiev s-au mai liniștit. Astfel că mai mulți lideri europeni au vizitat capitala, printre care premierul britanic – Boris Johnson. Un nou carnagiu al rușilor a avut loc lângă Kiev cu împușcarea oamenilor din mai multe mașini, iar la Buzova a fost identificată o groapă comună.

 De astăzi, 10 aprilie, Ucraina impune oficial un embargo complet asupra importurilor din Rusia. Orice relații comerciale între cele două țări sunt oprite. Anunțul a fost făcut de ministrul afacerilor economice, Iulia Sviridenko, care a cerut altor țări să urmeze exemplul Ucrainei, potrivit Nexta.

Rusia își intensifică ofensiva în estul Ucrainei după ce s-a retras din nord. Oficialii occidentali spun că noul general numit la conducerea operațiunii de agresiune ordonată de Putin are o vastă experiență în operațiunile rusești în Siria – Alexander Dvornikov.

În plus, Rusia a organizat exerciții de război în Kaliningrad – o enclavă la Marea Baltică, situată între Polonia și Lituania. Kremllin nu a oferit un motiv pentru exercițiile militare. Zeci de  avioane de vânătoare Su-27 și bombardiere Su-24 de linia întâi ale aviației navale au făcut un antrenament de luptă planificat, simulând atacuri asupra unor ținte aeriene și terestre de viteză redusă, posturi de comandă și echipamente militare în Kaliningrad.

Președintele Volodymyr Zelensky a transmis într-un discurs târziu în noaptea de sâmbătă spre duminică hotărârea de a continua lupta: „Ținta Rusiei este întregul proiect european. Ucraina este pregătită pentru o luptă dură cu forțele ruse din est”.

În estul Ucrainei, autoritățile din Lugansk fac apel la civili să fugă pentru a evita bombardamentele crunte așteptate în orele și zilele următoare. Guvernatorul Serhiy Gaidai a avertizat că Rusia „adună forțe pentru o ofensivă”.
Premierul britanic Boris Johnson a vizitat sâmbătă Ucraina și a avut o întâlnire cu președintele Zelensky la Kiev, prilej cu care a anunțat câteva noi pachete de ajutor financiar și militar pentru a ajuta Ucraina.

Articolul precedentConcurs de admitere la școlile postliceale ale MAI
Articolul următorVremea 10 aprilie – Ploi și ninsori, temperaturile scad în toată țara