Miercuri, 10 iulie, Primăria Sibiu a semnat contractul pentru execuția reparațiilor capitale în zona de blocuri dintre străzile Henri Coandă și Oțelarilor, continuând astfel programul amplu, multianual, de reabilitare a cartierelor de blocuri din oraș, anunță reprezentanții ijnstituției.

Contractul în valoare de 3,46 de milioane de lei este finanțat din bugetul local și a fost atribuit firmei Ceconi SRL din Satu Mare, în urma unei proceduri publice de achiziție.

Constructorul va avea la dispoziție 6 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor pentru a efectua următoarele lucrări care vor schimba în bine aspectul și funcționalitatea zonei. Este vorba despre reabilitarea străzilor și aleilor, prin modernizarea carosabilului și a trotuarelor, amenajarea și reconfigurarea spațiilor de parcare, amenajarea unui iluminat public cu LED, amenajarea unui loc de joacă între blocuri în suprafață de peste 100 mp și lucrări la canalizarea pluvială.

Articolul precedentTaximetrist prins băut de polițiști, pe Șoseaua Alba Iulia
Articolul următorSebastian Barbu și Bogdan Iancu în cea de-a patra etapă a Campionatului Național de Raliuri