La data de 13 aprilie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Săliște, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Bărbatul este bănuit că, la data de 3 aprilie a.c., ar fi pătruns în anexa unei locuințe de pe strada Călan, din municipiul Sibiu, de unde ar fi sustras o drujbă, valoarea prejudiciului ridicându-se la suma de 450 de lei.

Față de persoana în cauză s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu în vederea identificării și documentării întregii activități infracționale a persoanei în cauză.

Articolul precedentPrimele doze de vaccin Johnson&Johnson au ajuns în România
Articolul următorȘoferii nu vor putea contesta amenzile rutiere în județul de domiciliu. Măsura, respinsă definitiv în Parlament