Salvamontiștii din România se află la Rânca, la întrunirea profesională a formațiilor de salvare montană ”Rânca Rescue Race” ediția I.

Ediția I se desfășoară sub forma unui concurs profesional cu probe tehnico-aplicative specifice activității de salvare montană.

Peste 120 de salvamontiști sunt prezenți la această acțiune, la activitățile practice sau ca arbitri și observatori.

Serviciile Salvamont Argeș, Bacău, Bihor, Brașov, Cluj, Caraș Severin, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Lupeni, Mureș, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Poiana Brașov, Sinaia, Sibiu, Zărnești, se află alături de un echipaj montan din Serbia.

„Până acum câțiva ani salvamontiștii se reuneau în cadrul raliurilor Salvamont, competiții care aveau un caracter preponderent sportiv, dar prin acesta nouă inițiativă se dorește angrenarea formațiilor Salvamont in activități cu specific strict profesional care să asigure creșterea nivelului de pregătire al structurilor Salvamont. De asemenea, în cadrul evenimentului se vor face prezentări și testări de noi tehnici și echipamente de lucru, protecție, intervenție, inclusiv de salvare din mijloacele de transport pe cablu, cercetare aeriană și transport materiale de salvare sau aparatura medicala cu ajutorul dronelor, testre de mijloace de transport mecanizat in teren variat, o parte dintre concluziile acestor testări urmând materializa în norme tehnice ce vor fii aprobate, însuşite și incluse în intervențiile structurilor Salvamont”-  Salvamont România

Articolul precedentAdrian CÂCIU: ”Criza prețurilor la energie poate fi atenuată și prin reforma Pactului de Stabilitate și Creștere”
Articolul următorMinistrul Finanțelor: ”Am cerut la nivel european folosirea unor instrumente financiare pentru protejarea economiei și a cetățenilor de efectele creșterilor de prețuri la energie și combustibil”