Ion Ariton, Ioan Axente, Mircea Bucur, Nicolae Enescu, Cornel Știrbeț, Ioan Tămâian și Ioan Tătaru sunt parlamentarii de Sibiu care au intentat o acțiune în instanță în vederea încasării în continuare a indemnizației speciale de fost parlamentar, scrie Turnul Sfatului.

Dosarul 1038/85/2021 în care pârâți sunt Senatul și Camera Deputaților a fost înregistrat ieri la secția I Civil a Tribunalului Sibiu și în el se solicită anularea actului prin care s-au desființat pensiile speciale acordate foștilor parlamentari.

Fostul deputat liberal Ioan Tămâian spune că a făcut această acțiune tocmai pentru ca și alte instituții să sisteze plățile de pensii speciale. ”Eu vreau prin acțiunea aceasta, măsura luată de parlament să se raporteze și să se aplice în absolut toate cazurile. În felul ăsta, n-o să las să fie o simplă măsură luată pentru parlamentari și să fie ca un început pentru absolut toate cazurile în care banii luați într-un fel sau altul, sub formă de pensie specială sau altceva”, explică Tămâian. ”Dacă nu solicitam în modul ăsta, consider că nu era luată în seamă. E o variantă în care o persoană juridică își apără propriul interes, poate să îl facă, acesta era interesul. Din tot calculul care există nu știu câți parlamentari sunt, vreo 500, dar valoarea pensiilor e foarte mică, câteva procente, raportat la valoarea întreagă. Ideea nu a fost numai a mea, a fost o idee generală luată în dialog cu alți foști parlamentari”, găsește o explicație liberalul. Nu același lucru e susținut de fostul senator PDL și PNL, Ion Ariton. ”Erau un drept câștigat. Știu că trecem printr-o perioadă grea și aș fi acceptat diminuarea, dar nu desființarea”, a declarat fostul senator, citat de G4media.ro. Fostul deputat Cornel Știrbeț nu a răspuns la telefon, însă a trimis un mesaj prin care anunță că este ocupat și că va suna mai târziu. Restul parlamentarilor nu au putut fi contactați.

Amănunte, AICI

Articolul precedentVoiculescu îl desființează pe Cîțu: Premierul României a devenit primul epidemilog al țării, vorbind despre lucruri pe care nu le înțelege
Articolul următorGuvernul alocă 15 milioane de lei în 2021 pentru programul de susținere a producției de usturoi