Plt. maj. Gabriel Oprea, subofițerul din cadrul ISU Sibiu, care a făcut performanță în mai multe rânduri la concursuri profesionale organizate pe plan național, a participat la “Jocurile Europene ale Polițiștilor și Pompierilor” care se desfășoară in Gibraltar, în perioada 21-29 septembrie.

Cadrul militar a obținut locul I (medalia de aur), la categoria de vârstă 18-29 de ani, la toate cele şase probe la care a concurat, reușind să-și depășească, totodată, recorduri personale:  Proba de „100 m”, Proba de „200 m”, Proba de „400 m”, „Săritura în lungime”, „Ștafetă mixtă 4x100m” şi „Ștafetă băieți 4x100m”.

Subofițerul, în vârstă de 27 de ani, a reprezentat România  alături de alți 19 pompieri din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. “A demonstrat faptul că, prin determinare și pregătire permanentă, se poate duce la îndeplinire orice misiune dificilă, la cel mai înalt nivel. Abilitățile și talentul său sunt un adevărat câștig și exemplu pentru meseria nobilă pe care și-a ales-o”, spune Cristina Criveanu, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.

Gabriel Oprea lucrează în cadrul ISU Sibiu din anul 2012.

Articolul precedentBiciclist rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism, în Ocna Sibiului
Articolul următorFC Hermannstadt s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României