În zilele de sâmbătă și duminică, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au reținut șase permise de conducere unor șoferi care fie au circulat cu viteză peste limita legală, fie au condus sub influența alcoolului.

Pe Șoseaua Alba Iulia și pe strada Henri Heine, două femei și un bărbat, toți sibieni, au fost înregistrați conducând autoturismele cu peste 100 de km/h (110, 107, respectiv 111 km/h). Alți trei sibieni au încălcat regulile de circulație în timp ce se aflau sub influența alcoolului, cu concentrații de 0,07, de 0,25, respectiv de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Toți cei șase conducători auto au fost sancționați contravențional cu amenzi cuprinse între 625 și 1.305 lei, iar dreptul lor de a conduce a fost suspendat pentru o perioadă de 90 de zile.

Vitezomani au fost depistați și sancționați și în afara localităților, radarele polițiștilor din cadrul Biroului Drumuri Naționale înregistrând 8 șoferi în timp ce se deplasau cu viteze cuprinse între 125 și 160 km/h, pe DN 1, în zona localităților Șelimbăr, Săliște și Avrig.

Cursele în viteză s-au finalizat cu amenzi în valoare de 625 de lei fiecare și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.

În total, la sfârșitul acestei săptămâni, polițiștii rutieri au constatat cinci infracțiuni la regimul circulației, au reținut 58 de permise de conducere, au retras 19 certificate de înmatriculare și au aplicat 581 de sancțiuni contravenționale în valoare de 156.000 de lei.

Articolul precedentISU Sibiu, pregătit să intervină în cazul în care apare un pacient susupect de coronavirus
Articolul următorPrimăria Sibiu închiriază 19 standuri pentru comercializarea de produse handmade și de artizanat în Piața Mică