Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţului energiei. Sumele vor fi asigurate, parţial, din fonduri externe nerambursabile.
Potrivit OUG, “sunt considerate vulnerabile categoriile de persoane şi familii care au un venit pe membru de familie sub 2.000 de lei, la care se adaugă şi condiţiile de vârstă corelate cu capacitatea de muncă, fiind îndeplinite astfel toate condiţiile de vulnerabilitate pentru ca o persoană/familie în situaţie de risc de sărăcie să beneficieze de sprijin din fonduri publice pentru a compensa preţurile la energie”.
Executivul a justificat necesitatea acordării unui sprijin temporar pentru aproximativ 2,8 milioane de gospodării vulnerabile pentru a compensa preţul energie, indiferent că este electrică, termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleţi şi alte materiale de încălzire.
Bugetul pentru compensarea facturilor pentru persoanele vulnerabile este de 4.000.000 mii de lei şi are ca sursă de finanţare fonduri externe nerambursabile prin bugetul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), potrivit regulilor de eligibilitate stabilite prin Programul operaţional “Capital uman”, Programul operaţional regional, Programul operaţional “Capacitate administrativă”, Programul operaţional ‘Competitivitate’, precum şi prin Programul operaţional “Infrastructură mare” pentru perioada de programare 2014 – 2020, în limita economiilor care sunt identificate la nivelul acestora şi a sumelor care sunt considerate în risc de dezangajare în cadrul perioadei de programare 2014 – 2020, arată Agerpres.