Două proiecte depuse de municipiul Sibiu au trecut de etapa de evaluare și au intrat în etapa de precontractare, fiind declarate eligibile pentru acordarea finanțării din fonduri europene, transmit reprezentanții Primăriei Sibiu. Este vorba despre realizarea pistelor de biciclete pe malul Cibinului și în modernizarea străzii Calea Dumbrăvii.

Primul proiect este un traseu pentru bicicliști de-a lungul râului Cibin, un proiect în valoare de 56,46 milioane de lei, care se va amenaja în lungime totală de peste 3,6 km pe malurile Cibinului. Pista va fi de la strada Maramureșului până în cartierul Gușterița, în zona podului autostrăzii. Pe traseu vor fi amenajate și pasarele pentru traversarea de pe un mal pe celălalt și pentru a face legătura cu pistele existente pe strada Viitorului și strada Mureșului. De asemenea, se va amenaja rețeaua de iluminat public eco, o parte din acești stâlpi urmând să fie dotați și cu hotspot-uri pentru Wi-Fi. Nu vor lipsi nici spațiile de odihnă unde se va amplasa mobilier urban (bănci, coșuri de gunoi). Malurile Cibinului vor fi amenajate și din punct de vedere peisagistic și se vor planta arbori.

Cel de-al doilea proiect, modernizarea străzii Calea Dumbrăvii este în valoare de 21,42 milioane lei. Scopul proiectului este acela de a îmbunătăți infrastructura pentru transportul public și de a reamenaja infrastructura pentru deplasarea pietonală și pe bicicletă. Pe tronsonul dintre bulevardul Mihai Viteazu și strada Siretului se va amenaja o bandă dedicată exclusiv transportului public, autobuzele urmând să circule în dublu sens. Pe această porțiune se vor crea și piste pentru biciclete, se vor moderniza trotuarele și se vor reconfigura zonele verzi.

După semnarea contractelor, Primăria Sibiu va organiza procedurile de achiziție pentru execuția lucrărilor propriu-zise.

Articolul precedentTestarea sistemului RO Alert se amână cu două zile
Articolul următorPompier premiat după o postare pe facebook