Sebastian Barbu și Bogdan Iancu au fost la un pas de un loc pe podium și în Raliul Harghitei, etapa a 4-a din Campionatul Național de Raliuri. Echipajul sibian și-a consolidat poziția a patra în ierarhia generală cu un total de 66,4 puncte.

Sebastian Barbu și Bogdan Iancu au luat startul, în acest weekend, pe specialele de asfalt din Raliul Harghitei, etapa a patra din Campionatul Național de Raliuri. După două etape de macadam, Arad și Bacău, echipajul sibian a pilotat din nou modelul Skoda Fabia R5 pe asfalt.

Cu o lungime totală de peste 400 de kilometri, dintre care 121,65 de kilometri împărțiți în 12 probe speeciale, Raliul Harghitei a fost încă o etapă extrem de disputată în lupta pentru un loc pe podium.

Sebastian Barbu și Bogdan Iancu au terminat primele două probe de vineri în top șase și au încheiat ziua cu o victorie pe super speciala din centrul orașului Odorheiu Secuiesc. “Aveam nevoie de o victorie pe o probă și succesul din prima zi a raliului m-a ajutat pentru moral. Este o luptă foarte strânsă pentru poziții și chiar dacă pentru moment suntem pe locul șase, cred că putem să mai urcăm în clasament până la final”, a spus Sebastian Barbu, după prima zi a raliului.

În ziua a doua au fost programate alte 9 probe speciale, iar Sebastian Barbu și Bogdan Iancu au mers la limită în lupta pentru un loc pe podium. Astfel, după primele 3 speciale de sâmbătă, echipajul sibian a reușit să urce două poziții în clasamentul etapei reușind să termine două probe în top 3.

A urmat apoi o luptă spectaculoasă cu Dan Gârtofan și Alexandru Pițigoi pe următoarele speciale, iar la finalul zilei, Sebastian Barbu și Bogdan Iancu au încheiat Raliul Harghitei pe locul 4.

„A fost un raliu frumos, și ne-am simțit foarte bine pe probele din Raliul Harghitei. Totul a funcționat perfect, dar și de data aceasta lipsa de experiență cu un model R5 și-a spus cuvântul. Din păcate asta ne costă mult și timpul rămas până la finalul sezonului este tot mai scurt. Urmează cursa noastră de casă acum și sunt convins că la Sibiu o să avem o evoluție bună care să ne aducă mult așteptata clasare pe podium. Le mulțumesc pentru susținere celor din echipa de asistență, suporterilor, prietenilor și nu în ultimul rând partenerilor noștri care sunt alături de noi în acest sezon”, a mai spus Sebastian Barbu.

Următoarea etapă din Campionatul Național de Raliuri este programată la Sibiu în perioada 26 – 27 iulie.

Echipajul Sebastian Barbu / Bogdan Iancu este susținut în sezonul 2019 de următorii parteneri: vinurile Gorgandin, Yiippi Mango Lifestyle Energy Drink, Indsoft, Geometrica Architects, Eglo Romania, Sorcani Sibiu, D&D Arad, P1, Hankook Tire prin Bucur Tuning și Kron-Tour Lufthansa City Center.

Articolul precedentÎncepe o nouă ediție Sibiu Sound Festival
Articolul următorGaz Metan a remizat cu Chindia Târgoviște, scor 2-2