Teren de fotbal cu nocturne și tribună, terenuri de antrenament, vestiare, parcări pentru automobile și autocare sunt principalele obiective ale investiției de 1,813 milioane de euro pe care o va realiza Compania Națională de Investiții în comuna Șelimbăr.

 

Una dintre condițiile asumate de către Guvernul României prin dosarul de candidatură pentru EURO 2020 depus la sediul UEFA a fost și modernizare a unui număr de 400 de terenuri de fotbal în toate județele din România. Unul dintre acestea va fi în Șelimbăr.  ”Intenția noastră este să intervenim peste această bază oferită de CNI și să mărim capacitatea tribunelor. În proiect se stipulează 500 de locuri, însă dorința noastră este de a avea un stadion de 2.000 – 2.500 de locuri”, a explicat primarul Marius Grecu.

Consiliul Local aprobă asigurarea finanțării pentru racordurile la utilități și asigură  suprafețele de teren pentru depozitarea și organizarea șantierului. De asemenea, administrația locală se obligă ca după predarea amplasamentului și a obiectivului realizat, să mențină destinația acestuia și să îl întrețină pe o perioadă de minim 15 ani. Suprafața terenului pe care se va ridica baza sportivă este de 18.664 mp.

Proiectul de hotărâre privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Națională de Investiții ”CNI SA” a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții: Proiect tip – Construire bază sportivă TIP 1, sat Șelimbăr, comuna Șelimbăr, județul Sibiu, se va afla pe masa consilierilor locali în cadrul ședinței de la sfârșitul acestei săptămâni.

Baza sportivă din Șelimbăr va avea următoarele facilități:  teren sportiv fotbal dimensiuni omologate UEFA și FRF cu dimensiuni 105m x 68m cu nocturnă și tribune, teren sportiv mic ce va fi tușat pentru minifotbal, handbal, baschet, tenis și va avea dimensiunea de 20m x 40m, clădire vestiare și administrativă și parcare pentru autovehicule și autocare.

Articolul precedentTelVerde la Inspectoratul Școlar Județean Sibiu
Articolul următorTraseele turistice din județ, pregătite de salvatorii montani