Un sibian în vârstă de 39 de ani a fost amendat cu suma de 5.000 de lei după ce a fost prins că transporta material lemnos fără acte de provenieță. Acesta a fost descoperit de o patrulă de jandarmi din cadrul Postului de Jandarmi Montan Bâlea. 

Bărbatul, care transporta lemnul într-o căruță, a fost oprit pentru control astăzi, 17 noiembrie, în jurul orelor 18.00, pe raza Ocolului Silvic Arpaș.

„Jandarmii montani au dispus măsura ridicării în vederea confiscării a materialului lemnos (aproximativ 2 mc). Deoarece în urma verificărilor efectuate s-a constatat că bărbatul a mai fost sancționat în cursul acestei luni pentru aceeași faptă, jandarmii au aplicat și măsura complementară de confiscare a atelajului hipo”, spune Floriana Picioiu, purtător de cuvânt IJJ Sibiu.

Articolul precedentO Ambulanță SMURD a intrat într-un stâlp în drum spre intervenție
Articolul următorFoto: Un bărbat a murit după ce a fost prin sub un tractor