Um sibian de 51 de ani a fost reținut de polițiști, după ce a încălcat în mai multe rânduri prevederile unei hotărâri judecătorești. Se pare că sibianul s-a apropiat de soția sa, amenințând-o cu acte de violență, cei doi fiind în procedura de divorț.

“La data de 28 mai a.c., polițiștii Compartimentului de Proximitate din cadrul Biroului de Ordine Publică Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 51 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectare a unei hotărâri judecătorești (trei acte materiale), respectiv amenințare (două acte materiale). În fapt, în perioada octombrie 2019 – mai 2020, în repetate rânduri, bărbatul s-ar fi apropiat la o distanță mai mică de 50 de metri de soția sa, amenințând-o cu acte de violență, cei doi fiind în procedura de divorț”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu.

Articolul precedentPeste 200 de polițiști, prezenți zilnic în stradă, în minivacanța de Rusalii
Articolul următorAccesul în anumite zone pe plajă se va putea face și cu prosopul