Cod galben de instabilitate atmosferică și zile în care disconfortul termic care depășește pragul critic este ce anunță meteorologii pentru zilele următoare. Codul galben intră în vigoare astăzi, 27 august, de la ora 13:00 și rămâne valabil până la ora 22:00. 
În intervalul menționat, în zonele montane și local în restul regiunii, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, intensificări ale vântului, vijelii, frecvente descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 50…60 l/mp, în special în vestul, sud-vestul și sudul regiunii.

De asemenea, în zilele de 27, 28 și 29 august, inclusiv, disconfortul termic va fi ridicat, iar local, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unităţi, mai ales în jumătatea vestică a Transilvaniei unde temperaturile maxime se vor situa între 32 și 34 de grade.
În cursul zilelor de miercuri (28 august) și joi (29 august), manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse, cu precădere la deal și la munte.

Articolul precedentF.C. Hermannstadt a pierdut cu 3 la 0 în fața celor de la Dinamo București
Articolul următorSe caută asistenți maternali!