Pentru al treilea an consecutiv, Sibiul va participa la Săptămâna Europeană a Mobilității care se va desfășura anul acesta în perioada 16-22 septembrie, încurajând mersul pe jos ca măsură pentru creșterea mobilității locuitorilor și punând accent pe siguranța deplasării în trafic pe jos, cu bicicleta sau trotineta.

Până în prezent, peste 2.400 de orașe și mai mult de 2.000 de ONG-uri, școli sau firme s-au înscris în acest program.

Primăria Sibiu, în colaborare cu partenerii săi, a pregătit câteva acțiuni care marchează adeziunea Sibiului la demersurile europene pentru creșterea mobilității.

Astfel, piețele centrale respiră din nou fără mașini. Piața Mică, strada Centumvirilor, Piața Schiller și strada Arhivelor se vor închide circulației în perioada 21 septembrie, ora 8 – 22 septembrie, ora 20. Și Piața Huet va fi inclusă ca spațiu de desfășurare a evenimentelor din program, în mai anul acesta piața fiind declarată pietonală.

În zonele eliberate de mașini și redate sibienilor și turiștilor, Primăria Sibiu va organiza o serie de acțiuni care să atragă publicul în centru.

În Piața Mică eliberată de mașini partenerul principal al programului – Decathlon – va organiza în 21-22 septembrie, între orele 10 și 16, activități sportive, de la zone de tir cu arcul, la mese de ping pong, badminton și o școală de biciclete.

În Piața Huet, balerinii Teatrului de Balet vor dansa pentru trecători și îi vor invita la vals în acțiuni spontane pe parcursul zilelor de 21 și 22 septembrie.

În Piața Schiller, sâmbătă, 21 septembrie, începând cu ora 17 și duminică, 22 septembrie, de la ora 12, Teatrul pentru Copii și Tineret “Gong” organizează ateliere pentru copii, cu diverse activități creative și atractive pentru cei mici.

Apoi, strada Centumvirilor va deveni promenadă. Aici vor fi așezate bănci și ghivece de flori pentru a înfrumuseța zona și pentru a-i schimba funcționalitatea

Partenerii Primăriei au pregătit și alte surprize. Astfel, Muzeul Astra din Dumbrava Sibiului va oferi gratuitate în zilele de 21 și 22 septembrie, pentru persoanele care sosesc pe bicicletă sau pe trotinetă

La Zoo Sibiu, accesul copiilor va fi gratuit în cele două zile și vor fi invitați să participe și la un concurs cu premii. De asemenea, Decathlon va amplasa la intrare un stand cu biciclete care pot fi testate gratuit, după completarea unui formular

Teatrul “Gong” va oferi celor care sosesc cu bicicleta sau trotineta în zilele de 21 și 22 septembrie un voucher de intrare la un spectacol la alegere din luna octombrie

Tursib va oferi gratuitate pe mijloacele de transport public în zilele de 21 și 22 septembrie, pe toate rutele din municipiul Sibiu, cu excepția cursei spre Păltiniș.

Concurs cu premii Săptămâna Mobilității

Ca și în ediție anterioară, Primăria Sibiu organizează un concurs, de data aceasta dedicat copiilor cu vârsta de până la 14 ani, iar locul de desfășurare va fi Grădina Zoologică. Sub motto-ul “Mergi pe jos! E sănătos!”, concursul se va desfășura în perioada 21-22 septembrie și va consta în parcurgerea a două trasee în Zoo, însumând aproximativ 1,5 km.

“Urmărind direcționalele, participanții vor trece pe lângă o serie de obiective din Grădină unde vor face o fotografie, dovedind astfel că au parcurs distanța. Pentru a se înscrie în concurs vor trebui să posteze minim 11 fotografii cu 11 obiective diferite de pe cele două trasee. Postarea va fi publică, pe pagina proprie de Facebook, cu hashtag-urile: #Sibiumobilityweek ȘI #zoosibiu”, spun reprezentanții Primăriei Sibiu.

Câștigătorii vor fi trași la sorți dintre cei care au parcurs corect minim 11 obiective, iar premiile oferite de Primăria Sibiu constau în trei biciclete și pachete cu câte zece intrări gratuite la Zoo.

Atunci când postează fotografiile cu animalele, copiii sunt invitați să fie creativi și să propună nume potrivite, chiar comice, pentru animalele din Zoo pe care le fotografiază. Cele mai reușite nume vor fi alese de conducerea Grădinii, tipărite pe plăcuțe și amplasate pe gardul adăposturilor pentru ca prietenii din Zoo ai copiilor să aibă un nume.

Articolul precedentAccident la ieșire din Cornățel, cu trei mașini implicate. Trei femei, transportate la spital
Articolul următorVIDEO | Gaz Metan joacă cu Viitorul, la începutul săptămânii viitoare