Luni, 12 noiembrie, la Ateneul Român a avut loc Gala Asociației Municipiilor din România (AMR), ediția a II-a.

Cele 109 municipii din România s-au întrecut în cadrul Galei cu proiecte deosebite în cadrul a zece categorii. Acest demers al AMR are ca scop evidențierea și promovarea exemplelor de bune practici în administrația publică locală.

Sibiul a fost premiat și anul acesta în cadrul Galei, de data aceasta la secțiunea “Excelență în regenerarea urbană a spațiilor publice”.

“Am depus o aplicație la această secțiune, arătând proiectele pe care Sibiul le-a inițiat în acest domeniu, unele finalizate, altele în curs: modernizarea străzilor de pământ, reabilitarea cartierelor de blocuri, crearea de locuri de joacă, agrement și sport precum și o dimensiune specifică Sibiului – regenerarea urbană prin cultură. Un juriu format din specialiști și rectori sau decani ai celor mai prestigioase universități din țară a decis că Sibiul merită premiat în acest domeniu. Am primit premiul în numele sibienilor care au susținut toate aceste proiecte”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Sibiul a fost premiat şi în ediția precedentă, din 2017, la secțiunea „Excelență în turism”.

Gala Asociației Municipiilor din România s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, Excelența Sa domnul Klaus Iohannis. Președintele Klaus Iohannis a onorat cu prezența Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România care a precedat Gala, adresându-se primarilor de municipii prezenți la această întâlnire.

Articolul precedent18 şoferi şi şapte pasageri, amendaţi pentru că nu purtau centura de siguranţă
Articolul următorAccident rutier la Șura Mare. O femeie a fost rănită