Situațiile halucinante se țin lanț în cazul Euroins. Fondul de Garantare a Asiguraților a convocat Adunarea Generală a Acționarilor Euroins pentru data de 30 mai, iar printre motivele invocate este și un proces care nu are o sentință finală! Este o nouă nesocotire a legii, care confirmă graba cu care Euroins trebuie scoasă de pe piața asigurărilor RCA, scrie realitatea.net. Iar toate acestea se fac pe banii tuturor românilor! 

Convocatorul Adunării generale a acționarilor Euroins de către Fondul de Garantare a Asiguraților conține un motiv ilegal pentru declanșarea acestei acțiuni. În anunțul publicat în presă, FGA comunică motivele pentru care se face convocatorul, printre acestea fiind, și „respingerea cererii de suspendare provizorie a efectelor Deciziei ASF nr. 262/2023 prin încheierea finală din data de 24.04.2023 pronunțată în dosarul nr.2670/2/2023, aflat pe rolul Curții de Apel București.”

Fondul de Garantare a Asiguraților funcționează ca un lichidator 

Numai că acest dosar nu s-a încheiat definitiv. Potrivit soluției de la ultimul termen, există o cale de atac, respectiv recursul, în 5 zile de la comunicare. Dar nu este prima dată când autoritățile statului, în acest dosar, se consideră deasupra justiției.

Reamintim că, avocatul angajat de ASF a spus în instanță că “Justiția nu poate schimba decizia unei autorități a statului.” Agresivitatea cu care FGA acționează chiar împotriva mandatului primit de la ASF, acela de a administra și conserva Euroins, este încă o dovadă că Fondul de Garantare a Asiguraților funcționează ca un lichidator al societății. Și asta în timp ce FGA are probleme majore.

Într-un raport privind activitatea pe primul trimestru al anului, FGA confirmă că a cheltuit 188 de milioane de lei pentru despăgubirile rezultate din falimentul altor societăți de asigurare. În consecință, acum FGA are conturile goale, iar soluția de creștere a comisioanelor brokerilor la 8% însemnă că fiecare proprietar de autoturism contribuie mai mult la sumele destinate Fondului de Garantare a Asiguraților.

Nu falimentul Euroins a dus la explozia prețurilor la asigurări

Până la ordonanța privind plafonarea prețurilor RCA, acest comision era la jumătate, respectiv de 4 la sută. Practic, ASF și FGA vor să scoată Euroins de pe piață pe banii românilor. Și nu numai atât – instituțiile statului au reușit să manipuleze opinia publică, Parlamentul și piața asigurărilor.

Într-un mail care a ajuns în posesia REALITATEA PLUS, un broker spune că situația creată de cazul Euroins a condus la creșterea prețurilor polițelor RCA. Un lucru fals, deoarece creșterea prețurilor RCA a fost recunoscută într-un raport ASF ca fiind o consecință a falimentului City Insurance.

Articolul precedentCum s-a negociat în culise tunul de miliarde de euro din facturi – documentul trădării naționale, la România Suverană – ora 20.50
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET