Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, a semnat, luni, contractul de execuţie a lucrărilor de modernizare a Stadionului Municipal, o investiţie de 136,55 milioane de lei finanţată din bugetul local, anunță AGERPRES.

După o perioadă lungă în care s-a elaborat proiectul tehnic, după o procedură de achiziţie complexă, mă bucur să anunţ că am semnat contractul pentru ultima şi cea mai amplă etapă de construcţie a Stadionului Municipal Sibiu. Sunt sigură că microbiştii vor aprecia această veste şi nu doar ei, pentru că Stadionul va putea fi folosit şi pentru alte evenimnte sportive sau chiar culturale care se pretează. Din fericire, în urma procedurii de achiziţie, câştigătorul este o firmă sibiană cu multă experienţă – CON-A. De altfel, este primul contract pe care Primăria Sibiu îl semnează cu acest constructor. Având în vedere palmaresul pe care îl are mai ales în domeniul construcţiei de stadioane, consider că lucrarea este pe mâini bune“, a declarat primarul Astrid Fodor.

În următorul an şi jumătate, firma câştigătoare a licitaţiei va trebui, printre altele, să construiască tribuna oficială cu subsol, parter şi trei etaje, două peluze, din care una este prevăzută cu locuri de parcare, un acoperiş pentru spectatori, să modernizeze sala de atletism existentă, să refacă instalaţiile şi să monteze o instalaţie de nocturnă. 

Articolul precedentCOD GALBEN de vreme severă!
Articolul următor11 cazuri noi de infectare cu coronavirus, în județul Sibiu