Italianul de aproximativ 30 de ani care a aterizat ieri pe Aeroportul Internațional Sibiu și acuza o stare febrilă se află sub supraveghere la Spitalul Clinic Județean Sibiu. 

Potrivit lui Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al SCJU Sibiu, starea lui se îmbunătățește. 
“Bărbatul este în momentul de față asimptomatic, stabil, cu o evoluție favorabilă față de starea din momentul în care a fost adus în cadrul Secției Boli Infecțioase. Bărbatului i se efectuează testele uzuale de gripă și este atent monitorizat în cadrul secției, unde se află sub izolare”, a declarat Todăriță.
Probele pentru efectuarea analizelor specifice au fost transmise la Spitalul Clinic din Timișoara și se așteaptă rezultatele.
Aeroportul Internațional Sibiu va lua măsuri suplimentare privind siguranța cetățenilor, asigurând dezinfecția fluxurilor de sosiri.
Italianul venise pe ruta Veneția – Viena – Sibiu.

Articolul precedentElevi din cinci licee participă la Concursul de roboți mobili, la ULBS
Articolul următorAustria și Croația au înregistrat primele cazuri de COVID-19