Au început înscrierile alergătorilor, fundraiserilor și susținătorilor pentru proiectele de la cea de-a noua ediție a Maratonului Internațional Sibiu, care va avea loc, conform tradiției, în ultima sâmbătă din mai – 30 mai.

Cauze

În acest an, în cadrul Maratonului se strâng fonduri pentru 54 de cauze, iar toți cei care doresc să le sprijine pot să alerge sau să doneze pentru acestea. Dintre ele, unele organizații sunt la prima participare, câteva sunt deja oarecum consacrate, altele și-au etapizat proiectele și își propun să continue treaba începută prin fondurile strânse la edițiile precedente. Spectrul temelor abordate este destul de larg: ecologie, educație, protecția animalelor, probleme de sănătate etc. Mai multe detalii despre fiecare dintre ele pot fi găsite pe siteul www.maratonsibiu.ro.

Curse disponibile

În ceea ce privește alergătorii, ca de obicei sunt așteptați atât alergători amatori, cât și profesioniști, adulți și copii, iar cursele pentru care pot opta sunt:

· Crosul Visma (5km);

· Zacaria 10k (10km);

· SemiMaraton (21 km);

· Maratonul Continental (42 km);

· Marquardt TeamRun (4×5,3km);

· Squad Race (13-17 ani);

· Cursele Copiilor (pe categorii de vârstă, între 4 și 12 ani).

În plus, în acest an, unul din partenerii evenimentului, Gama IT, încurajează participarea familiilor și acoperă taxele de înregistrare pentru 100 de copii din familiile care se înscriu în formulă completă / extinsă: ambii părinți sau un părinte, în cazul familiilor monoparentale, și un copil* (se acoperă taxa pentru un copil per familie, pentru a le permite cât mai multor familii să beneficieze de facilitate).

Aleargă în diaspora

Alergătorii care doresc să sprijine una din cauze, dar nu au posibilitatea să ajungă la Sibiu în ziua evenimentului, pot să o facă în orice parte a lumii se află. Până acum, pentru cauzele sibiene s-a alergat la Birmingham, Londra, Paris, Frankfurt am Mein, Washington, Londra, San Francisco și alte orașe.

Termene limită și detalii

Termenul limită pentru înscrierile alergătorilor este 11 mai, iar susținerile vor putea fi înregistrate (și achitate) până la data de 1 iulie.

Mai multe informații despre cauze, trasee și eveniment pe siteul maratonsibiu.ro și pagina de facebook Maratonul Internațional Sibiu.

Tema ediției

De-a lungul timpului, s-a setat câte o temă-direcție a ediției, care reflectă anumite valori ale evenimentului și pe care a încercat să le ducă mai departe. În acest an, maratonul pune lentila pe problema reducerii consumului de plastic.

Ediții precedente

La ediția din 2019 a Maratonului Internațional Sibiu au fost finanțate 40 de proiecte, pentru care s-au strâns 821.775 lei. Pentru aceste cauze s-au pus în mișcare aproape 5.600 de alergători confirmați, adulți și copii, care au fost susținuți de aproape 7.400 de donatori.

De-a lungul celor opt ediții, prin intermediul evenimentului s-au pus pe picioare în jur de 180 de proiecte variate. Acestea includ cauze ce vizează eliberarea piețelor centrale ale Sibiului de mașini, renovarea de biblioteci în mediul rural, editarea de reviste pentru adolescenți, protejarea unor specii de păsări aflate în pericol, cursuri de educație arhitecturală la sate, prevenția bolilor neurodegenerative, ateliere de prelucrare a lânii, sterilizarea animalelor fără stăpân, activități cu și pentru persoanele cu dizabilități, achiziția de echipamente medicale pentru copii născuți prematur, editarea unor constituții funky pentru elevi, amenajarea de săli polisenzoriale sau chiar readucerea bivolilor pe Valea Hârtibaciului. 

Articolul precedentMagazinul Ambient care a luat foc are autorizație de securitate la incendiu
Articolul următorGaz Metan – CFR Cluj se joacă fără spectatori