Atac terorist la Londra. Patru ambulanţe au fost incendiate, într-un presupus atac antisemit

Atac terorist la Londra. Patru ambulanţe au fost incendiate, într-un presupus atac antisemit
Patru ambulanţe aparţinând unui serviciu de ambulanţă al comunităţii evreieşti din nordul Londrei au fost incendiate, cazul fiind tratat ca o atac antisemit, a anunţat Poliţia Metropolitană, conform BBC.
Patru ambulanţe Hatzolah au fost găsite în flăcări după ce Brigada de Pompieri din Londra a fost chemată la Highfield Court, în Golders Green, în jurul orei 01:40 GMT.
„Suntem în proces de analizare a imaginilor CCTV (televiziune cu circuit închis - n.r.) şi suntem conştienţi de existenţa unor înregistrări online. Credem că, în acest stadiu incipient, căutăm trei suspecţi”, a declarat superintendenta Sarah Jackson, care conduce activitatea de poliţie în zonă.
Locuinţele din apropiere au fost evacuate ca măsură de precauţie, iar unele drumuri au rămas închise. Nu au fost raportate victime, a precizat poliţia, iar toate incendiile au fost stinse.
Brigada de pompieri a spus că mai multe butelii din vehicule au explodat şi au provocat spargerea geamurilor într-un bloc de apartamente din apropiere.
Incendiul a fost localizat la ora 03:06, au adăugat pompierii.
Poliţia a declarat că este „în contact cu liderii religioşi” şi că „organizează patrule suplimentare în zonă”.
Hatzolah este o mare organizaţie nonprofit, bazată pe voluntariat, care oferă persoanelor de origine evreiască intervenţii medicale de urgenţă şi transport gratuit la spitale.
Aceasta deserveşte din 1979 comunitatea din nordul Londrei, Golders Green - care are o populaţie evreiască numeroasă.
Superintendenta Jackson a declarat: „Ştim că acest incident va provoca multă îngrijorare în comunitate, iar ofiţerii rămân la faţa locului pentru a desfăşura anchete urgente.”
Până în prezent nu au fost efectuate arestări, a precizat poliţia. Oricine are informaţii este îndemnat să le prezinte.
Un locuitor din zonă a declarat pentru BBC, la faţa locului, că a auzit o „explozie” la scurt timp după ora 01:30 GMT şi că „patru ambulanţe” erau în flăcări.
„Ne-am trezit cu toţii... din cauza unor incendiatori care au vizat ambulanţele din comunitatea noastră”, a spus el.
BBC a contactat Hatzolah pentru un punct de vedere.
Citește și:
- 12:23 - Predoiu respinge retragerea PNL de la guvernare: „Nu e momentul pentru jocuri politice”
- 11:33 - Diana Șoșoacă și Partidul SOS au început oficial demersurile pentru suspendarea președintelui Nicușor Dan
- 10:47 - Acordul propus de Trump pentru Iran, criticat dur la Teheran: „O listă de dorințe fără legătură cu realitatea”
- 10:42 - PSD îl atacă dur pe Bolojan: „A promis reforme și a adus austeritate și recesiune”
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News













