USR Cisnădie a sesizat AEP pentru secțiile de vot din Cartierul Arhitecților

Rodica Velțan USR Cisnădie
După răspunsul dat de Primăria Orașului Cisnădie la solicitarea USR Cisnădie prin care cerea, în luna ianuarie a.c., înființarea a două secții de vot în Cartierul Arhitecților echipa USR a mai trimis încă două solicitări primăriei. Pentru că nu a primit încă un răspuns, USR Cisnădie a sesizat Autoritatea Electorală Permanentă, ținând cont de încălcarea prevederilor legislative din Legea 208/2015.
„Ne-am așteptat să fie un demers simplu, cu o rezolvare amiabilă între cetățenii urbei și administrația publică locală. În primă fază, am primit un răspuns scurt, prin care eram informați că aceste secții există, undeva pe teritoriul UAT Cisnădie. Am solicitat Primăriei în 7 februarie, să ne comunice unde se află exact cele două secții, știind că la referendum locuitorii din Cartierul Arhitecților au fost alocați la două secții din Cisnădie aflate la 6 km depărtare. Nu am mai primit nici un răspuns, așa cum nu am primit nici un răspuns la a doua adresă, în baza legii 544/2001, prin care reveneam cu solicitarea informației de precizare. Ambele termene legale de răspuns au fost depășite. Cunoaștem faptul că zona noastră este în continuă dezvoltare, iar autoritățile locale sunt conectate cu dezvoltatorii imobiliari. De aceea, acest demers putea fi un bun prilej pentru autorități să își arate interesul pentru toți locuitorii urbei, fie că stau în Cisnădie vatră sau Cartierul Arhitecților”, precizează Rodica Velțan, președinte USR Cisnădie.Mai jos găsiți motivele pentru care USR a sesizat Autoritatea Electorală Permanentă pentru încălcarea prevederilor legislative din Legea 208/2015:
Citește și:
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
- 18:26 - Bogdan Chirieac, reacție după retragerea licenței Realitatea Plus de către CNA: „Așa ceva nu este permis în democrație”
- 18:23 - Robert Turcescu, reacție după decizia CNA la adresa Realității PLUS: „Urmează partidele politice, mare atenție”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News











