Spitalul Militar din Sibiu NU poate folosi cele 15 paturi ATI pentru că este în renovare!

Spitalul Militar din Sibiu NU poate folosi cele 15 paturi ATI pentru că este în renovare!
Spitalul Militar din municipiul Sibiu este singurul din oras care nu a tratat niciun pacient COVID-19
Spitalul Militar de Urgenta din Sibiu nu trateaza in prezent niciun pacient de COVID-19 si nu poate folosi cele 15 paturi din ATI, pentru ca este in renovare, anunță AGERPRES.
"Am efectuat o vizita de informare la Spitalul Militar sa vedem care este stadiul pregatirilor pentru ca Spitalul Militar este in renovare, inclusiv ATI (...) pana la sfarsitul lui noiembrie, s-ar putea luna decembrie. (...) A fost o discutie cu domnul comandant, daca identificam anumite spatii si daca este posibil cu o anumita amenajare pentru a putea fi pregatiti, daca situatia o va cere, pentru a prelua o anumita patologie, in momentul cand vom primi si acordul Ministerului Apararii", a explicat Gabriel Budescu, directorul DSP Sibiu, in sedinta extraordinara a Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta.
Intrebat daca va solicita ca Spitalul Militar din Sibiu sa devina spital suport COVID-19, directorul DSP, Gabriel Budescu a spus: "Nu putem sa cerem anumite aprobari pana cand nu vedem daca lucrurile sunt in situatia de a putea fi rezolvate. V-am spus. Spitalul Militar este in renovare pana la sfarsitul lui noiembrie. Din punctul meu de vedere, cred ca si in luna decembrie se va mai lucra acolo. Pana atunci nu avem ce sa discutam".
Directorul afirma ca este nevoie ca Spitalul Militar sa trateze pacienti. "Si eu mi-as dori ca acest spital sa poata sa ne ajute, pentru ca situatia epidemiologica este in crestere si cred ca avem nevoie si de Spitalul Militar", a mai spus Gabriel Budescu.
El a adaugat ca a vazut vineri paturile ATI de la Militar acoperite, pentru ca exista schele si in sectia ATI din spital. "Sunt schele in ATI si toate paturile sunt acoperite cu un plastic anume pentru ca sunt protejate", a afirmat Budescu. Intrebat de jurnalisti de ce nu sunt imprumutate ventilatoarele de la ATI din Spitalul Militar si medicii de Terapie Intensiva si asistentele la celelalte spitale COVID, cum este Spitalul Clinic Judetean de Urgenta din Sibiu, directorul Gabriel Budescu nu a oferit niciun raspuns.
Directorul Spitalul Militar de Urgenta din Sibiu, comandantul Doru Moga, a aratat ca nu poate declara nimic cu privire la aceasta situatie. "Din pacate, nu am mandat sa vorbesc. Daca doriti ceva informatii, le depuneti in scris si va raspund la ele. Trebuie sa respect un mod care imi este impus de structura de care apartin. Daca se intelege lucrul acesta, bine, daca nu se intelege, nu am ce sa fac", a declarat vineri, comandantul Spitalului Militar, medicul Doru Moga.
In prezent, Spitalul Militar din municipiul Sibiu este singurul din oras care nu a tratat niciun pacient COVID-19 de la inceputul pandemiei si pana in prezent, potrivit datelor DSP Sibiu.
AGERPRES
Sursa: Realitatea de Sibiu
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:30 - Nick Adams: „Îmi doresc ca românii să se îndrăgostească de America cunoscând-o direct, așa cum și eu m-am îndrăgostit de țara și de poporul dumneavoastră”
- 14:26 - George Simion: „Un continent care nu își poate apăra granițele, economia și identitatea nu va rămâne o putere globală”
- 13:41 - Tragedie la Zilele Orașului! Un copil de doar doi ani a murit după o căzătură de pe un tobogan gonflabil
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News













