Sport· 2 min citire

FC Hermannstadt, remiză albă cu FC Voluntari

20 oct. 2019, 19:38
Actualizat: 20 oct. 2019, 19:38
72968928_2506500732913906_8809960084332347392_o

72968928_2506500732913906_8809960084332347392_o

Articol scris de Andra Marinescu

A.F.C. Hermannstadt a înregistrat vineri seară încă o remiză albă, 0-0, într-o partidă disputată pe teren propriu contra celor de la F.C. Voluntari.

Antrenorul principal al echipei, Eugen Neagoe, aflat la debut pe banca FCH, a trimis pe teren următorul prim 11: Cristiano, Tătar, Viera (cpt), Luchin, Oprut – Taira, Pires – Petrescu, Caiado, Cordea – Yazalde, iar pe parcurs au intrat Jo Santos, Mihai Dumitriu și Sorin Bușu.

Pe tot pracursul meciului, echipa sibiană și-a creat 5 șanse de gol și a trimis mingea de două ori pe spațiul porții. Din păcate, în minutul 70 mijlocașul Jo Santos a ratat un penalty acordat de către arbitrul Iulian Dima.

"Am început jocul crispați. Ne-a fost teamă, nu am făcut ce ne-am dorit, mai ales în prima repriză. Am făcut o repriză modestă și sunt foarte puține de spus despre asta. În schimb, în repriza a doua am dominat, am fost singura echipă de pe teren. Ne-am creat ocazii de a marca, am avut și penalty, dar nu am reușit să marcăm. I-am felicitat pe băieți pentru modul în care am jucat în repriza a doua și așa aș dori să arătăm la fiecare joc, cu atitudine, determinare și pressing. Sunt mulțumit că nu am primit gol. Este al doilea joc în care nu primim gol, iar asta este un lucru bun”, a declarat Eugen Neagoe, antrenor principal al A.F.C. Hermannstadt la finalul partidei.

În acest moment, A.F.C. Hermannstadt se află pe locul 12 în clasamentul Ligii I. În etapa următoare, prima din returul campionatului, sibienii îi vor întâlni pe teren propriu pe cei de la FCSB.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News