Un cetățean străin în vârstă de 26 de ani a fost reținut, ieri, de polițiștii sibieni. Pe numele acestuia, autoritățile judiciare germane au emis un mandat european de arestare.
“Urmare a activităților specifice desfășurate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Sibiu, la data de 10 aprilie a.c., a fost identificat și prins un cetățean străin, în vârstă de 26 de ani, pe numele căruia autoritățile judiciare germane au emis un mandat european de arestare. Bărbatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea condițiilor prevăzute de instanța germană după liberarea provizorie, conform Codului Penal German”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Persoana în cauză a fost prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, pe numele său fiind emisă ordonanță de reținere 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentată Curții de Apel Alba Iulia în vederea recunoașterii mandatului european de arestare.
Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Sibiu.