Un tânăr de 27 de ani a fost găsit, aseară, fără suflare în apartamentul său, situat pe strada Frunzei din Sibiu. 

“Detașamentul de pompieri Sibiu a intervenit, în cursul serii, în municipiul Sibiu, e strada Frunzei, pentru deblocarea  ușii unui  apartament. În interiorul acestuia a fost găsită o persoană de sex masculin de circa 27 de ani decedată”, spun reprezentanții ISU Sibiu.
Potrivit Elenei Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, ISU Sibiu a cerut sprijinul unui echipaj de poliție pentru a pătrunde forțat în locuința de pe strada Frunzei,  după ce o femeie a sesizat faptul că fostul iubit nu răspunde nici la telefon, nici la interfon. 
“Într-una din încăperile locuinței a fost găsit decedat un tânăr în vârstă de 27 de ani, sibian”, a precizat Welter.
Trupul tânărului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu pentru efectuarea necropsiei.

Articolul precedent38 de persoane izolate la domiciliu, după decesul sibiencei moarte din cauza coronavirusului
Articolul următorDovada că în spatele unui bărbat “puternic” se află o femeie (și) mai puternică. Bădălău, legături primejdioase cu “Regina Achizițiilor”