Meteorologii anunță temperaturi de până la 33 de grade Celsius, în județul Sibiu, săptămâna viitoare.

Luni, vremea va fi în general instabilă. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate ziua și prima parte a nopții, când se vor semnala averse de ploaie, însoțite de frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce trecător vor putea lua și aspect de vijelie și izolat de grindină. Local, mai ales la munte, se vor acumula cantități de peste 25 l/mp și izolat 30 l/mp. Noaptea aria percipitațiilor se va restrânge iar cerul va deveni variabil, cu înnorări temporare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în cursul averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 și 29 grade, iar cele minime între 16 și 18 grade.
Marți, vremea va fi calduroasă. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate ziua, când local, se vor semnala averse de ploaie, însoțite de frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, ce trecător pe arii restrânse pot lua și aspect de vijelie. Vor fi condiții de grindină. Pe arii restrânse, se vor acumula cantități mai însemnate de apă, mai ales în zona de munte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare, mai ales în cursul averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 și 32 de grade, iar cele minime între 16 și 18 grade.
Miercuri, vremea va fi călduroasă. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări izolate la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 31 și 33 grade, iar cele minime între 12 și 17 grade. Izolat, ITU (indicele temperatură unezeală) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Dimineața, izolat vor fi condiții de ceață.
Joi, vremea va fi caniculară. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări izolate la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 31 și 34 grade, iar cele minime între 17 și 19 grade. Dimineața, izolat vor fi condiții de ceață.
Spre sfârșitul săptămânii, deși temperaturile vor marca o scădere față de perioada anterioară, vremea fi caldă. După-amiaza, manifestări ale instabilității atmosferice se vor semnala pe arii restrânse, mai ales în zona de munte.Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în zona de munte. Temperaturile maxime se vor situa în general între 23 și 30 de grade, cu cele mai ridicate în prima zi a intervalului iar cele minime în general între 10 și 13 grade.

Articolul precedentO mașină s-a răsturnat, pe Șoseaua Alba Iulia. Trafic îngreunat
Articolul următorUPDATE: Bărbat în stare gravă după un accident cu motorul