UPDATE, ora 14: Se pare că accidentul s-a produs după ce şoferul de 51 de ani din judeţul Constanţa a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat în şanţul din beton din dreapta sensului de mers, o porţiune rămânând pe banda 1, pe care o blochează.

Accidentul s-a soldat cu pagube material, iar şoferul, potrivit IPJ Braşov, a fost sancţionat contravenţional pentru neadaptarea vitezei la condiţiile de drum.

Momentan, traficul se desfăşoară pe banda a doua, cu dirijarea poliţiştilor.

Ştire iniţială

Un TIR ce transporta sulfat de amoniu granulat s-a răsturnat, joi, în jurul prânzului, pe DN 13, în zona Pădurea Bogăţii din judeţul Braşov.

La fata locului se află o autospecială de stins incendii cu apă, un echipaj SMURD şi echipajul CBRN (chimic, bacteriologic, axiologic și nuclear).

Potrivit Luizei Dănilă, purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, din fericire nu au fost înregistrate victime.

“Substanța este periculoasă în prezența unei surse de foc, ceea ce nu este cazul. Au fost şi ceva scurgeri de motorină din rezervor, dar motorina nu a intrat în contact cu încărcătura”, explică ISU Braşov.

Conform Centrului InfoTrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, traficul este blocat pentru circa 30 de minute, pe DN 13, între Braşov – Rupea.

Articolul precedentPoliţiştii caută un bărbat dispărut de la domiciliu. L-aţi văzut?
Articolul următorPremii de 25.000 de euro pentru câştigătorii Astra Film Festival