Traficul rutier este blocat pe DN1, în localitatea sibiană Săcel, din cauza unui accident rutier în care a fost rănită o femeie în vârstă de 40 de ani. În plus, exista un real pericol pentru participanții la trafic din cauza scurgerilor de combustibil de pe şosea. 

“Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că, în timp ce conducea o autoutilitară spre Sibiu, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din judeţul Buzău, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către o sibiancă în vârstă de 40 de ani. Femeia a fost transportată la spital conştientă. Traficul pe DN 1 este blocat, deviat pe străzile secundare din localitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

La locul accidentului a ajuns un echipaj SMURD şi două autospeciale de stingere.

“Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unei femei în vârstă de 40 de ani care a fost transportată la UPU Sibiu, având un traumatism la picior. Pompierii au asigurat măsurile specifice prevenirii şi stingerii incendiilor întrucât pe carosabil existau scurgeri de combustibil”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Andreea Ştefan.

Sursa: Realitatea de Sibiu

Articolul precedentCarmen Iohannis, dans tribal în Kenya. Președintele a refuzat invitația – VIDEO
Articolul următorLegea privind eliminarea violenței și a hărțuirii la locul de muncă, aprobată de Guvern