În weekend împătimiții mountain biking – ului își dau întâlnire la Păltiniș pentru al doi-lea act al Triadei MTB 2019. Sâmbătă, 27 iulie, se vor desfășura probele olimpice (XCO), atât pentru sportivii profesioniști cât și pentru amatori și copii. Competițiile vor conta în același timp ca și etapa a 3-a a Cupei Naționale a României XCO.

Probabil cel mai reprezentativ circuit din țară pentru această disciplină va pune sâmbătă la încercare îndemânarea celor mai buni sportivi români și nu numai. Competiția rezervată sportivilor și sportivelor Elite este înscrisă în calendarul UCI (Uniunea Ciclistă Internațională) și până în prezent și-au anunțat prezența sportivi din Franța, Ungaria și Bulgaria. Cursa cea mai importantă, cea a sportivilor Elite, va avea startul la ora 15:00 la Arena Platoș Păltiniș.

Duminică 28 iulie va avea loc ediția a 12-a a deja celebrei competiții Geiger MTB Challenge. Startul și sosirea rămân la Arena Platoș Păltiniș și competiția este desemnată ca etapă a Cupei Naționale a României XCM. Traseele de concurs îi vor duce pe participanți în zone pitorești și spectaculoase ale Munților Cindrel. Traseul lung măsoară 80 de kilometrii și va trece prin apropierea vârfului Cindrel la peste 2.000 m altitudine. Temerarii care vor alege acest traseu vor avea de urcat în total 3.150m și probabil primii vor ajunge la sosire după mai mult de 5 ore de pedalat. Traseul scurt în schimb va fi ceva mai ușor dar nu mai puțin interesant, parcurgând 40 de kilometrii în jurul stațiunii Păltiniș. Cei mai puțin experimentați vor putea și ei concura pe un traseu de 20 de kilometrii denumit „hobby”.

Triada MTB Păltiniș este cofinanțătă de Consiliul Județen Sibiu și organizată de Scott Faresin Team, sub egida Federației Române de Ciclism. Arena Platoș Păltiniș este și în acest an gazda zonei de start/sosire și a tuturor activităților din jurul acesteia.

Detaliile legate de înscrieri, program, trasee, clasamente etc. pot fi găsite pe site-ul și pe pagina de facebook a competiției.

Programul competițiilor:

Vineri 26 iulie

10:00 – 16:00 Înscrieri și preluare numere 10:00 – 17:00 Antrenamente libere XCO 18:00 – Ședința tehnică XCO

Sâmbătă 27 iulie

08:30 – 16:00 Înscrieri și preluare numere 11:00 – Ssart Copii 11:45 – start Juniori masculin/feminin, Cadeți masculin/feminin, Feminin Open

13:15 – start Master și Amatori masculin

15:00 – start Elite masculin/feminin 17:30 – Festivitate de premiere

18:00 – Ședința tehnică “Geiger MTB Challenge”

Duminică 28 iulie 

08:00 – 09:00 Înscrieri și preluare numere 09:45 – Alinierea concurenţilor la start 10:00 – Start “Geiger MTB Challenge” 16:00 – Festivitate de premiere

Articolul precedentAlte 15 străzi din Sibiu vor fi modernizate
Articolul următorUn adolescent de 13 ani i-a smuls lănțișorul din aur de la gât unei femei. Complici i-au fost alți trei tineri