Trei bărbați, bănuiți că ar fi sustras două utilaje, în valoare de 265.000 de lei, prinși în flagrant delict, reținuți de polițiștii bihoreni și arestați de magistrați.

Prejudiciul a fost recuperat integral.

La data de 30 noiembrie, în jurul orei 00.15, pe D.N. 1, pe raza localității bihorene Aleșd, polițiștii  Serviciului de Investigații Criminale – Biroul de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Oradea, de la Poliția orașului Aleșd, împreună cu polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au organizat o acțiune de prindere în flagrant delict a trei bărbați de 26, 31 și 38 de ani, toți din localitatea Miercurea Sibiului, județul Sibiu, bănuiți de comiterea infracțiunilor de furt calificat în formă continuată, respectiv complicitate la furt calificat în formă continuată.

Tânărul de 26 de ani este bănuit de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale că, în cursul aceleiași seri, în jurul orei 22.30, cu complicitatea celorlalți doi bărbați, ar fi sustras, pe timp de noapte și prin folosirea de chei potrivite, din incinta unei parcări amenajate, de pe raza municipiului Oradea, un mini excavator care aparține unui orădean de 32 de ani, utilaj pe care l-ar fi încărcat pe platforma unui autotren, cu intenția de a-l transporta în localitatea Deva, județul Hunedoara, cauzând un prejudiciu în valoare de 190.000 de lei.

De asemenea, cei trei sunt bănuiți că în aceeași seară, ar fi încercat să sustragă din parcarea respectivă un alt miniexcavator, în valoare de 160.000 de lei, pe care ar fi încercat să îl pornească tot prin folosirea de chei potrivite, însă, fără succes.

Aceiași bărbați sunt bănuiți de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale că, în noaptea de 20 spre 21 noiembrie a.c., ar fi sustras un alt mini excavator, aflat în proprietatea unei orădence de 35 de ani, care fusese lăsat parcat în curtea neîmprejmuită a unei societăți comerciale din municipiul Oradea, cauzând astfel un prejudiciu de 75.000 de lei.

Prejudiciul total cauzat astfel este de 265.000 de lei și a fost recuperat integral de polițiștii bihoreni, utilajele sustrase fiind recuperate de polițiști și restituite proprietarilor.

Tot la 30 noiembrie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au dispus reținerea celor trei bărbați, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Polițiștii de investigații criminale bihoreni i-au prezentat pe cei trei bărbați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea, cu propunere de arestare preventivă.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele fiecăruia câte un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor în cauză.

Acțiunea de prindere în flagrant delict a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și al Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Oradea.

Sursa: Realitatea de Bihor

Articolul precedentVal de plecări din Justiție de teama tăierii pensiilor speciale. Pensia medie a unui magistrat depășește 20.000 de lei pe lună
Articolul următorZone din 7 judeţe sub Cod galben de vânt, polei sau ceață